Competiția Profesioniștii rapiței 2020

Rapool România a continuat şi în acest an proiectul competiției la cultura de rapiță, în cadrul căruia 10 fermieri profesioniști au intrat în concurs cu propriile tehnologii pentru a câştiga marele premiu. Cultura a fost înființată în ferma Rominsem, din localitatea Mircea Vodă, judeţul Brăila, iar în data de 26 iunie a.c. a avut loc recoltarea celor 10 loturi înființate.

Prin acest proiect, compania Rapool România vizează creşterea randamentului productivităţii la cultura de rapiţă. În momentul recoltării, desfăşurat în prezenţa fermierilor, a specialiştilor companiei şi a presei de profil, organizatorii au anunţat prin intermediul mass-media producţiile obţinute în loturile de rapiţă, precum şi rezultatele finale ale competiţiei care vizează profitul pe hectar obţinut de fiecare fermier.

Competitia a avut loc în ferma Rominsem din localitatea Mircea Vodă, județul Brăila. După cum bine știți, seceta a făcut multe pagube în această zonă și putem spune că suntem chiar curajoși să organizăm un astfel de concurs într-un an atât de dificil și să prezentăm public proba cântarului, acum, la momentul recoltatului.

Am semănat pe 23 septembrie 2019, ușor târziu, din cauza faptului că nu am avut precipitații în toamnă. Am avut încredere în hibrizii noștri, pentru că știam că au o dezvoltare rapidă, astfel ca în decembrie toți hibrizii au intrat în stadiul optim. Iarna a fost blândă, iar în martie rapița s-a prezentat destul de bine. Bineînțeles, am întâmpinat probleme cu înghețul tardiv, dar și cu lipsa precipitațiilor. Abia în luna mai am căzut primele și am avut 50 de litri pe metru pătrat. Așadar, ceea ce vedeți aici sunt rezultatele unui an extrem de dificil, dar vreau să subliniez că și în aceste condiții rapița va aduce rentabilitate fiecărui fermier.

În ceea ce privește proiectul în sine, a fost foarte greu să gestionăm activitatea, pentru că toate detaliile privind aplicarea tehnologiilor s-au dat prin telefon, de la distanță. Fermierii competitori nu au putut să vadă cultura în fiecare stadiu și au fost nevoiți să ofere recomandările doar pe baza pozelor făcute în câmp, luând în considerare și situația creată de noul COVID-19. Suntem convinsi că va câștiga tehnologia cea mai potrivită pentru acest sezon dificil. De altfel, scopul proiectului nostru este să evidențiem rentabilitatea culturii .

Lucrările solului au fost identice pentru toți cei 10 fermieri participanți și au constat într-o trecere cu Tiger-ul și tăvălug, anul trecut s-a realizat şi o fertilizare cu Sulfat de Amoniu în doză de 250 kg/ha, în cea de a doua decadă a lunii iulie. Totodată, toată sămânţa a fost tratata cu insecto-fungicid. Data semănatului a fost pe 23 septembrie 2019, din cauza secetei din toamnă, cultura beneficiind 4 zile mai târziu de precipitaţii şi o cantitate de apă de 40 l/mp. Fiecare fermier și-a ales hibridul din portofoliul Rapool, iar suprafața totală însămânțată a fost de 10 hectare, câte unul pentru fiecare tehnologie.

10 fermieri de nota 10, în competiție cu hibrizi de nota 10

Cei 10 participanţi intraţi în competiţie la această ediţie au fost: Mickael Babinot, Marian Popescu, Dragoş Anghelache, Ionuţ Drugea, Adrian Răureanu, Ricardo Luis, Steen Pedersen, Dan Martin, Dan Tudose şi Adrian Dobre.

Contact
Alina Andrei
Product and Marketing Manager for Rapool Romania
alina.andrei~saaten-union.ro